Si no acepto el cuidado de mi fetițe îngrozite s-au târât sub masa mea și m-au implorat să mă prefac că sunt tatăl lor, am crezut că era doar problema unui alt străin care trecea prin lumea mea. Habar n-aveau că bărbatul pe care l-au ales pentru protecție era acelasi bărbat temut de toți cei din lumea interlopă a criminalității din Chicago.

Prima fetiță apărut sub masa mea atât de încet încât am crezut că mi-o imaginasem.

Apoi oa doua pereche de ochi îngroziți apărut lângă ai ei.

Apoi oa treia.

Apoi oa patra.

Mâna mea sa oprit la jumătatea drumului spre ceașca de ceai în timp ce mă uitam la cele patru fete ascunse sub măsuța de cafenea. Purtau paltoane bleumarin asortate, panglici identice de culoare crem și expresii care dezvăluiau mai mult decât ar putea vreodată cuvintele.

Una părea îngrozită.

Una părea furioasă.

Una păreacă era la câteva secunde distanță de plâns.

Iar cea mai mică avea ambele mâini strânse în jurul cracului pantalonilor mei.

„Te rog”, a șoptit ea.

Majoritatea oamenilor din Chicago îmi știau numele. Alexander Hayes ahora era un hombre que se preocupaba por abordar sus propios motivos. Eram șeful unai organizații criminale puternice, un om care controla afaceri, teritorii și informații din spatele ușilor închise.

Frica era ceva ce înțelegeam.

Dar frica din ochii unui copil era altceva.

„V-ați pierdut, fetelor?”, am întrebat.*

Continúa en la página siguiente.➡️